Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 17 noiembrie 2022, consultări bilaterale cu ministrul afacerilor externe și europene Jean Asselborn, în contextul vizitei efectuate în Marele Ducat al Luxemburgului, la invitația acestuia.
În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au trecut în revistă stadiul actual și perspectivele relațiilor bilaterale în ceea ce privește dialogul politic, dinamica schimburilor comerciale și a investițiilor, acțiunile de stimulare a cooperării sectoriale, domeniile cultural-științific, educație, precum și situația cetățenilor români care trăiesc în Marele Ducat și regiunea adiacentă acestuia.
Cu privire la relațiile economice bilaterale și în contextul în care nivelul schimburilor comerciale între România și Luxemburg au o tendință crescătoare, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat atât necesitatea diversificării și echilibrării schimburilor comerciale, cât și rolul important al investițiilor, Luxemburg ocupând locul 7 în clasamentul investitorilor străini din România.
„Cei doi miniștri au discutat și teme de interes prioritar de pe agendele curente europeană și aliată, inclusiv în perspectiva reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, pe care ministrul Aurescu o va găzdui la finele lunii noiembrie.
Cei doi demnitari au dezbătut efectele multidimensionale și grave ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, analizând situația de securitate regională, în special la Marea Neagră, cu accent pe gestionarea refugiaților ucraineni, alături de impactul acestei agresiuni asupra altor domenii-cheie, precum securitatea alimentară și securitatea energetică. Ministrul Aurescu a prezentat contribuția substanțială a României pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene prin țara noastră”, a transmis MAE.
Discuțiile au evidențiat convergența pozițiilor României și ale Marelui Ducat în ceea ce privește temele discutate.
Tematica europeană a vizat atât aspecte de interes reciproc (viitorul UE, atenția și susținerea acordate de UE Balcanilor de Vest, perspectivele integrării europene a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei), cât și din perspectiva intereselor României.