În anul 2024, vor avea loc patru importante evenimente electorale în România: alegerile locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Un aspect crucial în acest proces electoral îl reprezintă numărul votanților din România. În acest context, senatorul AUR Gheorghe-Adrian Cătană a cerut Institutului Național de Statistică (INS) să furnizeze date cu privire la cetățenii români cu drept de vot.
Senatorul a evidențiat importanța acestor informații, deoarece ele influențează stabilirea numărului secțiilor de votare, a pragului electoral și a reprezentării românilor în funcțiile publice. INS a răspuns deja la cererea parlamentarului, punând la dispoziție date despre populația rezidentă a României cu vârsta de 18 ani și peste la data de 1 decembrie 2021, care a fost de 15.330.990 persoane. De asemenea, s-au furnizat date privind numărul total al cetățenilor români cu vârsta de 18 ani la 1 ianuarie 2023, care a fost de 18.060.010 persoane. Cu toate acestea, nu există date actualizate pentru luna septembrie 2023, deoarece acest indicator se calculează de două ori pe an, la 1 ianuarie și 1 iulie.
„Populația după domiciliu la data de 1 ianuarie sau1 iulie a anului de referință reprezintă numărul persoanelor cu cetățenie română şi domiciliu pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. În stabilirea valorii acestui indicator nu se tine cont de reşedinta obişnuită, de perioada şi/sau motivul absenţei de la domiciliu”, au precizat reprezentații instituției.