Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor a condus delegația României la cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern din statele francofone

Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor, reprezentatul pentru Francofonie al Președintelui României, Klaus Iohannis, a condus delegația României care a participat la cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern din statele francofone (Sommet-ul Francofoniei), organizată la Djerba (Tunisia), în perioada 19-20 noiembrie 2022, având ca temă principală „Conectivitatea în diversitate: domeniul digital ca vector al dezvoltării și solidarității în lumea francofonă”.

La acest eveniment au participat șefi de stat și de guvern, miniștri ai afacerilor externe și reprezentanți la nivel înalt din cele 88 de state și guverne membre, asociate sau observatoare ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

În cadrul discuțiilor privind situația politică și de securitate din spațiul francofon, a provocărilor la adresa democrației și a drepturilor omului, România a subliniat impactul grav asupra securității și stabilității la nivel regional și global, inclusiv în spațiul francofon, generat de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și situația de vulnerabilitate deosebită în care se regăsește Republica Moldova ca urmare a acestui conflict, și a evidențiat importanța solidarității internaționale în impunerea respectării principiilor fundamentale ale dreptului internațional și a Cartei ONU.

„În contextul actualelor conflicte care macină ordinea internațională, afectând și marea familie a Francofoniei, Reprezentatul Președintelui României a subliniat necesitatea abordării urgente a problemelor riscului manipulării și a propagării informațiilor false, dezinformării și narativelor pe rețelele de socializare din spațiul digital francofon.

De asemenea, Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor a evidențiat contribuția solidă a României în promovarea limbii franceze și a valorilor Francofoniei, subliniind angajamentul activ al țării noastre în cooperarea internațională și asistența pentru dezvoltare în spațiul francofon, prin finanțarea unor programe derulate în Africa francofonă sau în statele membre OIF din Europa Centrală și Orientală. Reprezentatul Președintelui României pentru Francofonie a reliefat și continuarea principalelor programe emblematice ale Francofoniei, derulate de România, precum Programul de burse doctorale și postdoctorale „Eugene Ionescu” sau cursul destinat ofițerilor care vor activa în cadrul operațiunilor ONU de menținere a păcii derulate în zonele francofone”, a transmis Administrația Prezidențială.

La cel de-al XVIII-lea Sommet al Francofoniei au fost adoptate Declarația de la Djerba, document care imprimă viitoarele orientări ale Francofoniei în domeniul digital, Declarația privind Limba Franceză, Rezoluția privind situațiile de criză din spațiul francofon, precum și Cadrul Strategic al Francofoniei 2023-2030.

Postări Asociate