Marcel Ciolacu își dorește să se retragă discret, cu pensia asigurată, să dispară din actualitate, fie printr-un rol minor la o instituție internațională, fie alături de un important lider al PSD-ului. Totuși, sistemul nu îi permite acest lucru, fiind încă necesar pentru a finaliza ceea ce a început – adică să rămână la conducere și să înghită disprețul popular, pentru ca ulterior să poată veni altcineva „curat” după el.
De ce se grăbește Ciolacu să iasă din scenă? Răspunsul este evident. Sub mandatul său, economia României a suferit, taxele s-au dublat, buzunarele clientelei politice au fost umplute, iar, ca un parazit amar, fraudele de la alegerile prezidențiale din 2024 – prin anularea ilegală a primului tur – au lăsat un gust amar, o mișcare atât de grosolană încât nici măcar liderii PSD și PNL nu știu cum să mai acopere scandalul.
Problema este că Ciolacu nu este un jucător de durată. Nu dispune de rezistența lui Iliescu sau de aroganța lui Dragnea. A fost propulsat în prim-plan pentru a deveni premier, jucând rolul unui păpușar de serviciu, însă acum, când trebuie să suporte consecințele, ar fugi imediat. Totuși, forțele din culise îi cer să mai reziste puțin. Lupta nu s-a încheiat încă.
Astfel, Ciolacu va rămâne. Va mima reforma, va recita discursuri despre responsabilitate și greaua moștenire, până când va fi înlăturat din scenă, fie prin vot, fie de către „colegii” săi. Însă, când va pleca, va lăsa în urmă exact ceea ce a creat: haos, datorii și o democrație făcută praf.
