Rugându-se astfel sfânta, s-a auzit un glas din cer care i-a spus: „Ți-am auzit rugăciunea, vino la Mine cu pace, căci ușile Împărăției Cerurilor ți s-au deschis”. Apoi s-a apropiat o altă leoaică, care a mușcat-o, însă nu i-a pricinuit nicio rană și niciun semn pe trup. În acest chip, sfânta muceniță și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, iar fiarele s-au întors în culcușurile lor.
În primul an al domniei lui Antonin, împărat păgân al Romei, în vremea când Sabin era ighemon în Grecia Europei, creștinii din Traianopol, cetate a Traciei, se adunau zilnic într-o mică locuință de rugăciune. Acolo, cu inimile pline de durere, se rugau lui Dumnezeu pentru pacea și creșterea Bisericii. În acele vremuri erau puțini cei ce se temeau de Dumnezeu, iar aceștia erau amenințați cu izgonirea, pentru că împăratul Antonin, închinător la idoli, dăduse poruncă prin toată împărăția ca toți cei ce nu se supun închinării idolilor să fie uciși.
Ajungând această poruncă în Tracia, ighemonul Sabin s-a dus și în Traianopol, unde a citit-o poporului. A stabilit o zi anume pentru a cinsti pe zeul lor Die, în cadrul unei sărbători numite „lampadoforia”, adică purtarea de lumină. Aceasta urma să aibă loc la trei zile după sosirea sa în cetate.
În acea cetate trăia o fecioară de neam ales, Glicheria, fiica lui Macarie, fost antipat la Roma. După ce venise împreună cu părinții ei din Roma în acele ținuturi, rămăsese orfană. Crezând în Hristos și alipindu-se creștinilor, mergea cu ei zilnic la casa de rugăciune, rugându-se cu dragoste lui Hristos Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria. Îi purta o dragoste deosebită Maicii Domnului, dorind să-i urmeze curăția, și și-a logodit fecioria lui Hristos. Către frații în credință le zicea: „Fraților și surorilor, părinților și voi toți cei ce-mi sunteți ca o maică, să luăm aminte al cui chip îl purtăm și cu ce semn suntem însemnați pe frunte. Să păzim poruncile Lui, ca să primim mântuirea de la Împăratul nostru cel veșnic, păstrând curat semnul creștinătății”.
Credincioșii i-au răspuns: „Cu toții dorim să ne jertfim sufletele pentru Domnul nostru!” Iar ea le zicea: „Rugați-vă pentru mine, ca Domnul să mă întărească și să mă învrednicească părții celor ce I-au plăcut Lui prin nevoința pătimirii, ca să fiu și eu numărată între miresele Lui neîntinate, în cămara Sa cerească”. Și credincioșii se rugau pentru dânsa.
După cele trei zile, sosind ziua sărbătorii, toți locuitorii cetății s-au îndreptat cu lumânări aprinse spre capiștea lui Die. Atunci fericita fecioară Glicheria, cu inima aprinsă de râvnă pentru Domnul, și-a făcut semnul Sfintei Cruci pe frunte și s-a dus cu îndrăzneală în mijlocul capiștei, zicând către ighemon: „Luminate ighemoane, acestea sunt jertfele celor care doresc să aducă slavă adevăratului Dumnezeu; eu voi face începutul, fiindcă sunt de neam mai ales decât toți cei din cetate, fiică de antipat roman; deci mie îmi revine cinstea de a aduce întâia jertfă adevăratului Dumnezeu”.
Ighemonul i-a zis: „Unde este făclia ta cu care vei aprinde jertfa?” Sfânta Glicheria i-a răspuns: „Pe frunte port făclia mea, care, nestinsă fiind, luminează adevărata jertfă ce se aduce lui Dumnezeu”. Neînțelegând cuvintele ei, ighemonul a zis: „Apropie-te și jertfește tu întâi”. Iar sfânta a spus: „Dumnezeul cel veșnic nu are nevoie de făclii ce scot fum. Poruncește deci să se stingă toate făcliile, ca să nu mai iasă fum, și veți vedea jertfa mea cea fără prihană, pe care vreau s-o aduc Dumnezeului meu”. Ighemonul a poruncit stingerea făcliilor. Atunci sfânta, urcând pe un loc înalt ca să fie văzută, și-a descoperit fruntea și a arătat semnul Crucii lui Hristos, zicând către cei adunați: „Vedeți făclia cea prealuminoasă pe fruntea mea?”
Apoi, cu ochii ridicați și mâinile întinse spre cer, a zis: „Dumnezeule Atotputernic, Cel slăvit prin crucea Ta de robii Tăi, Cel ce ai izbăvit pe tinerii cuvioși din cuptorul Babilonului, Cel ce ai astupat gurile leilor și ai surpat idolul Baal, Iisuse Hristoase, Mielule al lui Dumnezeu, vino și ajută roabei Tale, sfărâmă acest idol făcut de mâini omenești și risipește aceste jertfe diavolești și deșarte”.
Pe când se ruga astfel, s-a auzit un tunet puternic, iar idolul lui Die, fiind din piatră, s-a prăbușit și s-a sfărâmat în mii de bucăți. Ighemonul și slujitorii păgâni, cuprinși de furie, au poruncit să fie ucisă cu pietre. Însă pietrele nu o atingeau, ci cădeau împrejurul ei, formând o grămadă în jurul sfintei, ca și cum ar fi fost așezate de mână. Păgânii, neînțelegând minunea, o numeau fermecătoare, iar ea le spunea: „Puterea lui Hristos care lucrează în mine mustră rătăcirea voastră, iar ajutorul Lui risipește chinurile voastre asupra mea”.
Atunci ighemonul a poruncit să fie legată și dusă în temniță, poruncind să fie bine păzită, spunând: „Să nu scape prin vrăjile sale, căci apoi va zice că Dumnezeul ei a izbăvit-o și va amăgi pe mulți”. Sfânta i-a răspuns: „Nebunule și păgânule, nu vezi că sunt legată cu poruncile lui Dumnezeu și pironită cu legea Lui? Nu pot să mă dezleg de aceste legături iubite și nici să fug de pătimirea pe care de bunăvoie o doresc pentru Hristos Mântuitorul meu”. După acestea, a intrat în temniță.
Pe când se afla acolo, a fost cercetată de Filocrat, preotul lui Dumnezeu, căruia i-a zis: „Părinte, însemnează-mă cu semnul Sfintei Cruci și cu aceasta, ca o ungere, înfrumusețează-mă pentru Dumnezeu și Împăratul nostru, să fiu plăcută Lui și să biruiesc cu această însemnare puterea vrăjmașului”. Atunci preotul, însemnând-o cu semnul Crucii, i-a spus: „Însemnarea lui Hristos să-ți ajute, iar Hristos să-ți fie mire, ungându-te cu darul Său, ca să dobândești dorința ta”. Întărind-o astfel, i-a dat pace și a plecat.
Iar a doua zi, ighemonul Sabin a mers la curtea împărătească, unde voia să muncească pe Sfânta Glicheria și, punând-o înaintea judecății, a zis către dânsa: „Glicherio, te-ai plecat să aduci jertfă marelui zeu Die, căruia i se închină și împăratul cu jertfe?” Răspuns-a sfânta: „Cum să mă închin sau să îi aduc jertfă aceluia, care, căzând, s-a sfărâmat și s-a risipit în multe bucăți, neputând singur lui să-și ajute? Eu știu pe Unul Dumnezeu, Care viețuiește în ceruri și îmi ajută să risipesc puterea voastră cea păgânească. Aceluia se cuvine să-I aduc jertfă, să mă închin și să-I plac”. Iar ighemonul a grăit iarăși: „Jertfește, până nu încep a te munci”. Răspuns-a mucenița: „Dumnezeul meu mă va munci pe mine, dacă te voi asculta pe tine”. Zis-a ighemonul: „Atunci dorești să mori?” Răspuns-a mucenița: „Eu mă sârguiesc, ca prin durerile cele trupești, să-mi tămăduiesc rănile cele sufletești”.
Atunci ighemonul a poruncit să o spânzure de păr pe un lemn de muncă și cu unghii de fier să-i strujească trupul ei, până ce va muri. Deci, fiind spânzurată și strujită, nu simțea dureri în trupul său din muncile cele ce i se făceau ei și zicea către muncitor: „Păgânule, plinule de toată răutatea și slujitorule al diavolului, nimic nu-mi sunt mie muncile acestea! Eu nu le simt, fiindcă am pe Iisus Hristos, Cel ce-mi ajută mie; deci, găsește alte munci mai mari, deoarece acestea nu sunt nimic”. Așa grăind sfânta, slujitorii cei ce o munceau au slăbit; iar ighemonul, văzând pe muceniță că biruiește muncile, a poruncit să o pogoare de la muncire și să-i sfărâme fața ei. Atunci sfânta a zis: „Lumina și întărirea mea este Hristos Dumnezeu, Cel ce întărește cu darul Său gândurile roabei Sale”.
Apoi, privind spre cer, a grăit: „Stăpâne, pe Tine Te rog, luminează-mi fața mea și mă fă vitează spre pătimirea loviturilor; întărește-mă, Doamne, întru pătimirea cea pentru Tine; pentru că Tu ești Dumnezeul Cel ce îmbogățești cu vistieriile Sfântului Tău Duh pe cei ce mărturisesc fără de frică preasfânt numele Tău înaintea muncitorilor; Tu ești Cel ce ajuți tuturor sfinților Tăi, celor ce îți plac Ție pe pământ, cu a căror povățuire și eu te-am cunoscut pe Tine, Dumnezeul meu, și Te-am iubit pe Tine, Ziditorul meu, ascultă-mă acum pe mine roaba Ta, care mă sârguiesc pentru numele Tău, ca să scap din cursele diavolului și din gura balaurului”. Astfel grăind sfânta către Dumnezeu, muncitorii o băteau peste fața ei; dar îndată a stat lângă dânsa îngerul Domnului și a îngrozit pe cei ce o munceau, încât au căzut ca niște morți.
Deci, ighemonul, ne văzând pe îngerul care i s-a arătat ei, a grăit către dânsa: „Spune, Glicherio, pentru ce nu te supui poruncii împărătești?” Sfânta răspunse: „A cărui împărat să ascult porunca?” Ighemonul zise: „A însuși stăpâni torului Romei, care a poruncit să păzim această părintească și veche lege și să ne închinăm zeilor”. Grăit-a sfânta: „Eu ascult pe Dumnezeul cel Atotputernic, legii Lui mă supun și o păzesc, și pe mine singură mă aduc jertfă, precum odată Avraam a adus jertfă pe fiul său, Isaac; și pentru aceasta, bine a plăcut adevăratului Dumnezeu și a luat de la Dânsul binecuvântare, ca să fie tată a multe neamuri”. Ighemonul zise: „Fă ceea ce-ți poruncesc, ca să nu mori, ca o femeie amăgită, de o moarte rea!” Mucenița răspunse: „Hristos, începătorul nevoinței noastre – întru nevoința cea duhovnicească – întărește nu numai pe bărbați, dar și pe femeile cele ce se oștesc asupra tatălui tău, diavolul, și le încununează luminos”.
Atunci ighemonul a poruncit să o ducă în temniță pe sfânta muceniță și s-o chinuiască mai multe zile cu foamea și cu setea. Deci, sfânta a mers în temniță, bucurându-se, și, intrând înăuntru, înălța laude lui Dumnezeu și-L slăvea, grăind: „Bine ești cuvântat, Doamne Dumnezeul părinților noștri, Cel ce Te cunoști de sfinții Tăi, care păzesc poruncile Tale; Cel ce Te-ai arătat Sfântului Petru când ieșea din Roma și ai rușinat pe vrăjitorul Simon, potrivnicul lui; Cel ce ai ajutat marelui David și pe Goliat l-ai surpat sub picioarele lui; Tu, preacinstite și preacurate Dumnezeule, auzi-mă pe mine, vino în ajutor roabei Tale, izbăvește-mă de meșteșugul vrăjmașului și din amăgirea ighemonului cel preapăgân”.
Și trecând trei zile, ighemonul a zis tribunului: „Ia inelul meu și să te duci să pecetluiești temnița în care se păzește fermecătoarea aceea”. Iar tribunul, ducându-se, a pecetluit ușa și a poruncit să fie strajă tare împrejurul temniței, ca să nu dea cineva hrană sau băutură celei ce ședea înăuntru. Iar îngerii lui Dumnezeu aduceau Sfintei Mucenițe Glicheria hrană neștiută și băutură nespusă, și întăreau pe mireasa lui Hristos.
Iar după câteva zile, ighemonul având să se ducă în cetatea Eracliei, a venit la temniță să vadă pe muceniță, ca s-o ducă după el. Și văzând pecetea întreagă, i se părea că a murit de foame și de sete, că de atunci trecuseră multe zile. Deci, deschizând ușa, a văzut-o dezlegată din legături, având înaintea sa un blid, în care era pâine curată, lapte și apă într-un pahar. Deci, s-a mirat de aceea, pentru că ticălosul n-a înțeles că Dumnezeu hrănea pe roaba Sa. Atunci a poruncit s-o scoată și s-o ducă după el în Eraclia. Iar ea înălța mulțumiri lui Dumnezeu, grăind: „Stăpâne Dumnezeule, Cel ce ne înveți pe noi cunoștința adevărului și porți grijă de poporul Tău; Cel ce ai trimis lui Daniil hrană în groapă și lui Ilie la pârâu i-ai gătit ospăț; Cel ce întorci pe cei rătăciți și luminezi pe cei orbi, îți mulțumesc că m-ai pomenit și pe mine, smerita roaba Ta, și m-ai hrănit în vreme de foamete din nelipsitele Tale vistierii cu îndurată mâna Ta”.
Astfel mulțumind sfânta lui Dumnezeu, a fost dusă la Eraclia. Iar ighemonul, ajungând mai înainte acolo, aducea jertfă în capiștea lui Die. Deci creștinii care erau în cetate, auzind de sfânta muceniță a lui Hristos, Glicheria, cum a pătimit în Traianopoli și că o aduce în cetatea lor, au ieșit în întâmpinarea ei afară din cetate, ca la trei stadii, cu episcopul lor, cinstitul Dometie, și, văzând-o, i-au fericit pătimirile ei pentru Hristos. Iar episcopul a făcut pentru dânsa rugăciune către Dumnezeu, zicând: „Hristoase, lumina cea nestinsă, luminătorule al celor ce sunt în întuneric și povățuitorule al celor rătăciți, Cel ce ai trecut pe Moise prin mare la uscat și pe Faraon l-ai înecat, pe Tine Te rugăm ca să fii povățuitor acestei roabe a Ta întru mărturisirea preasfântului Tău nume”. Deci, sfânta a fost dusă în cetate și păzită în legături.
A doua zi, ighemonul a socotit s-o ardă cu foc, dacă nu va jertfi idolilor; deci, punând-o de față la judecată, i-a zis: „Te-ai socotit oare, Glicherio, ca să aduci jertfă zeilor?” Sfânta răspunse: „în legea cea dată de adevăratul Dumnezeu este scris: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul Tău și să fie cuvântul vostru: ce este adevărat, adevărat și ce este nu, nu. Acum ți-am spus că m-am unit cu Hristos al meu și m-am lepădat de diavolul, căruia tu îi slujești; și, fiind unită cu Hristos, cum voi putea vreodată să mă despart de Dânsul și în locul vieții să-mi aleg moartea? Tu fă ceea ce voiești, iar eu defăimez toate cele deșarte, ca să câștig bunătățile cele cerești”. Atunci ighemonul a poruncit s-o arunce în cuptorul cel ars. Deci, cuptorul fiind ars, sfânta fecioară s-a îngrădit cu semnul Sfintei Cruci și a zis: „Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Te binecuvintez pe Tine și preamăresc numele Tău cel sfânt, că ai dăruit această zi de acum și ceasul acesta roabei Tale întru veselie veșnică, scriind mărturisirea mea înaintea îngerilor și a oamenilor; împlinește, rogu-mă, dorința sufletului meu și arată acestui păgân și spurcat ighemon, că Tu ești ajutătorul meu”.
Astfel grăind sfânta, au aruncat-o în cuptor, dar îndată s-a pogorât rouă din cer și a stins văpaia focului; iar sfânta stătea în cuptor ca o curată mielușea, cântând cuvintele acestea: „Sfânt ești Dumnezeule, Cel ce prin dumnezeirea Ta ai trimis ajutor din cer smeritei roabei Tale, ca să cunoască toți că toate se supun Ție și cu voia Ta își pierde puterea văpaia focului acesta”. Apoi a ieșit din cuptor, neavând nici o vătămare. Dar, ighemonul, socotind acea nevătămare de foc putere vrăjitorească, a poruncit să-i jupoaie pielea de pe cap. Deci, pe când slujitorii făceau acest lucru, sfânta muceniță striga către Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce răsări lumină și binevoiești a lumina dreptatea prin mucenicia aceasta, arată spurcatului ighemon Sabin, că tot cel ce își pune nădejdea spre Tine nu se teme de munci, ci dorește altele mai mari, ca să primească de la Tine cunună luminoasă pentru mărturisire. Te laud pe Tine, căci cu pielea luată de la mine, ai descoperit pe toate cele ce sunt întru mine, ca, fiind luminată prin lumina Ta, să pot zice: Descoperă ochii mei și voi cunoaște minunile din legea Ta!”
Ighemonul, socotind că acele cuvinte ale ei și răbdarea cea bărbătească sunt spre batjocura lui, a poruncit să ducă pe muceniță în temniță și, legând-o de mâini și de picioare, s-o pună goală pe o piatră ascuțită. Dar, îngerul Domnului, venind la miezul nopții, a luminat temnița și a dezlegat pe sfânta din legături; iar pielea ei cea jupuită a tămăduit-o și a făcut-o la loc pe trupul ei, încât nu era nici o urmă de rană, ci toată era întreagă, sănătoasă, luminoasă și frumoasă la față.
Iar a doua zi, ighemonul a poruncit să aducă pe Sfânta Muceniță Glicheria iarăși la cercetare. Deci, păzitorul temniței, cel cu numele Laodichie, deschizând temnița și intrând, a văzut pe sfânta dezlegată din legături și sănătoasă, și nu a cunoscut că este Glicheria; pentru aceasta voia să se omoare, părându-i-se că ea a scăpat, fiindcă se temea de cumplitele munci ale ighemonului. Iar sfânta a zis către el: „Laodichie, să nu-ți faci nici un rău, eu sunt Glicheria!”
Înfricoșându-se el, a zis: „Miluiește-mă pe mine, ca să nu mor de spaimă; cred în Dumnezeul Cel ce îți ajută ție!” Atunci sfânta a zis: „Vino în urma lui Hristos și te vei mântui”. Iar el scoțând-o din temniță, s-a legat cu legăturile ei și astfel mergea la ighemon în urma ei. Și văzând ighemonul acel lucru, a zis: „De ce ai făcut aceasta, Laodichie? Unde este cea legată, care ți s-a încredințat ție?” Laodichie a zis: „Iată, aceasta este, care stă de față la judecata ta și care, fiind luminată în noaptea trecută cu dumnezeiasca lumină, și-a luat frumusețea feței cea dintâi, fiind tămăduită cu mâna sfântului înger cel trimis de Dumnezeu la dânsa, care a dezlegat-o din legăturile cu care eu m-am legat. Deci, văzând minunile lui Dumnezeu, am crezut și eu în El și voiesc să fiu părtaș morții acesteia”.
Atunci ighemonul, umplându-se de mânie, a zis: „Să se taie ticălosul acesta și vom vedea de va veni Hristos să-i ajute!” Iar când Laodichie era să fie tăiat cu toporul pentru Hristos, și-a ridicat ochii în sus și a strigat: „Dumnezeul creștinilor, numără-mă și pe mine în împărăția Ta, cu roaba Ta Glicheria”. Iar Sfânta Glicheria se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, zicând: „Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ai dezlegat durerile morții și ai eliberat pe omul cel robit din legăturile iadului, eliberează și pe robul Tău Laodichie din stăpânirea diavolească și-i dă lui, ca întru mărturisirea Ta să se săvârșească și primește sufletul lui în pace!” Acestea auzind Laodichie, a zis „Amin”. Deci i-au tăiat capul cu toporul, iar trupul lui luându-l creștinii pe ascuns, l-au îngropat cu cinste.
Apoi ighemonul a zis către Sfânta Muceniță Glicheria: „Știm pe tatăl tău, că a fost antipat al Romei; știm și pe maica ta, că nu a fost cu nimic mai prejos întru neamul cel bun; iar cine îți ajută ție nu știm, tu singură să ne spui nouă”. Răspuns-a sfânta: „Hristos, Mântuitorul lumii și Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce mi-a trimis mâncare în temniță, m-a dezlegat din legături și mi-a înnoit frumusețea cea pierdută a feței mele; Acela îmi ajută mie”. Atunci ighemonul a poruncit să o dea fiarelor spre mâncare. Deci, sfânta mergea cu veselie spre acele fiare ca spre un ospăț și a stat la locul de unde ies fiarele. Și a fost slobozită o leoaică mare răcnind, care venind, s-a pus la picioarele sfintei, lingându-i gleznele. Deci, sfânta, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Mulțumescu-ți Ție, Dumnezeule Atotputernice, Dumnezeul părinților, Dumnezeul milostivirii, Cel ce ai îmblânzit mânia de fiară spre arătarea dumnezeieștii Tale puteri și toate cele cumplite mi le-ai prefăcut mie întru ușoare, ascultă-mă, Dumnezeule, și răsplătește acestui rău ighemon după vrednicia lui; iar pe mine nu mă lipsi de cununa darului Tău, cu sfinții Tăi”.
Rugându-se sfânta așa, s-a auzit un glas din cer, zicând către dânsa: „Am auzit rugăciunea ta, vino la Mine cu pace, că ușile împărăției Cerului s-au deschis ție”. Apoi a venit spre sfânta altă leoaică, care, apropiindu-se, a mușcat-o, însă nu i-a făcut nici o rană, și nici un semn pe trupul ei. Astfel și-a dat mucenița sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu; iar fiarele au intrat în culcușul lor. Iar asupra ighemonului, chiar în acel ceas, a venit o boală cumplită, și cu osteneala apei s-a umplut cu totul și foarte s-a umflat și a murit pe stradă, neajungând la casa sa.
Iar episcopul Dometie mergând, a luat trupul cel mult pătimitor al Sfintei Mucenițe Glicheria, l-a îngropat cu cinste la un loc frumos din Tracia, aproape de cetatea Eracliei, și după aceea a izvorât mir tămăduitor din cinstitele ei moaște, care vindeca toate bolile, întru slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, a unuia Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi păcătoșii să-I fie cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
