Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două noi avertizări de cod roșu și portocaliu pentru perioada 15-17 iulie 2024, din cauza valului de căldură intens și persistent care va afecta majoritatea regiunilor țării. Județul Suceava va fi sub cod roșu astăzi și marți, iar miercuri va trece la cod portocaliu, cu temperaturi ușor mai suportabile.
Conform ANM, în perioada 15-16 iulie, majoritatea regiunilor din România vor fi afectate de un val de căldură intens. Doar patru județe – Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita și o parte din Mureș – vor fi sub cod portocaliu, în timp ce restul țării se află sub cod roșu de caniculă. Temperaturile maxime vor varia între 37 și 42 de grade Celsius, iar pe litoral între 33 și 36 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, caracterizând astfel nopți tropicale.
Pe 17 iulie, codul roșu va rămâne în vigoare pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei. În aceste zone, temperaturile maxime vor fi între 37 și 42 de grade Celsius, iar pe litoral între 33 și 36 de grade Celsius. Disconfortul termic va rămâne deosebit de accentuat, cu ITU depășind pragul critic. Minimele termice nu vor coborî sub 22-24 de grade, menținând nopțile tropicale.
Pe 17 iulie, județul Suceava va trece sub cod portocaliu. În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista, cu temperaturi maxime de 33-37 de grade Celsius și ITU depășind pragul critic de 80 de unități. Minimele termice locale nu vor coborî sub 20 de grade.
În a doua parte a săptămânii, valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, însă canicula și disconfortul termic vor persista, în special în jumătatea sudică a țării.





