„Fermierii au continuat procesul de reabilitare a infrastructurii secundare. Dacă în anul 2020 erau câteva programe pe fonduri europene, acum sunt impelemnate șapte proiecte de investiții. Cinci proiecte au fost finalizate, iar două sunt în curs de realizare de către organizațiile din amenajarea Albița-Fălciu. Au fost achiziționate echipamente moderne, pivoți, tamburi etc. În amenajarea Albița-Fălciu se pot iriga 13.722 de hectare cu cele șapte organizații care au încheiate contracte cu ANIF”, a spus Sandu Damian, directorul ANIF Vaslui.
Începând cu 15 martie 2024, fermierii și organizațiile agricole pot solicita finanțare pentru modernizarea infrastructurii de irigații prin intermediul site-ului oficial, www.afir.ro. Această măsură este finanțată prin intervenția DR-25, parte a Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027.
Pentru această sesiune, sunt alocate 400.000.000 de euro, iar beneficiarii eligibili sunt Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, conform legislației în vigoare.
„Nu ratați șansa de a obține o finanțare de până la 1.500.000 de euro pentru modernizarea sistemelor de irigații prin intermediul DR-25, cu sprijin public de 100% nerambursabil! Pentru detalii și depunere online, accesați www.afir.ro și consultați Ghidul solicitantului și anexele aferente DR-25 în secțiunea Finanțare”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Vaslui.
Anul trecut, ANIF Vaslui a finalizat a doua etapă a reabilitării infrastructurii principale de irigații în amenajarea Albița-Fălciu. Lucrările au inclus modernizarea stației de repompare din Vetrișoaia și reabilitarea a 11,4 kilometri de canale de irigații pentru a deservi această zonă.
Valoarea totală a investiției a fost de 18,7 milioane de lei, iar prin această inițiativă se va asigura aprovizionarea cu apă pentru 1,9 hectare de teren agricol.







