Slujba de Înviere sau Sfânta Liturghie reprezintă un moment de maximă importanță în Săptămâna Mare și, alături de sărbătoarea Crăciunului, este cel mai așteptat eveniment de către toți credincioșii.
Multe dintre simbolurile creștine pe care le regăsim în Biblie sunt întâlnite în decursul acestei slujbe. Prima parte a Sfintei Liturghii combină două elemente arhaice binecunoscute de toți credincioșii, focul și apa. Începutul slujbei este marcăt de binecuvântarea focului și de aprinderea lumânării pascale. Este important de menționat că focul nu trebuie aprins de la alt foc, ci doar cu ajutorul unei cremeșe.
Focul poate avea mai multe semnificații, dar toate simbolizează în final același lucru: bucuria unui nou început sau apariția unei noi vieți care a învins moartea. De asemenea, focul mai poate reprezenta puterea, dinamismul – de unde și expresia „caracter focos” – sau chiar forța divină, motiv pentru care trebuie cucerit de om de la divinitate.
Pentru aprinderea focului, se folosește cremeșul și nu alt foc. Însuși Isus vorbește despre un „botez al focului”, iar în ziua de Rusalii Duhul Sfânt coboară pe pământ sub forma unor limbi de foc. Sfânta Liturghie continuă cu vestirea solemnă a Învierii prin aprinderea lumânării pascale. „Lumen Christi” îl reprezintă pe Isus Cristos care învie din morți. Bucuria Învierii este apoi cântată în Exultet, imn care tresaltă de bucurie. Lumânarea pascală rămâne aprinsă în apropierea amvonului până la Rusalii.
În partea a doua a Sfintei Liturghii, se recreează scena în care primii creștini așteptau răsăritul zorilor citind Sfintele Scripturi și cântând cele șapte lecturi biblice din Vechiul Testament, totul într-o atmosferă cufundată în semiîntuneric, după care se intonează imnul cântat de îngeri la nașterea lui Cristos. Abia acum se citește prima lectură din Noul Testament și răsună cântecul solemn care se cântă doar cu această ocazie, „Aleluia”.
Următoarea procesiune în cadrul Sfintei Liturghii este Liturghia Apei. Plecând de la faptul că în trecut creștinii erau botezați o dată pe an, în noaptea de Paști, după ce credincioșii treceau printr-o pregătire temeinică, se desfășoară această parte a slujbei. Deși în zilele noastre postul urmărește mai mult o curățare sufletească, apa își păstrează aceleași simboluri ca în antichitate. Popoare precum evreii, babilonienii, egiptenii sau chiar musulmanii foloseau apa pentru a se purifica de greșeli sau păcate. De asemenea, apa mai este considerată un izvor de viață, de fertilitate, dar și aducătoare de moarte, precum potopul din Biblie. În noaptea de Paști, se sfințește apa de botez și aghiasma. Ca o reînnoire a botezului, toți credincioșii sunt stropiți în noaptea Sfintei Liturghii cu apa sfințită. Însuși Isus este botezat în apă și instaurează botezul cu apă, având un rol dublu: moartea pentru păcat și renașterea la o viață nouă.
Alte simboluri des întâlnite sunt: cenușa, care se pune pe capul credincioșilor la începutul postului mare, în Miercurea Cenușii, și simbolizează faptul că omul este născut din țărână și în țărână se va întoarce, dar este și un semn de cainta; și untdelemnul, care în liturghie are o semnificație spirituală sau divină. Preoții sunt ungeți la investire cu unt
delemn ca semn al investirii lor cu autoritate de la Dumnezeu.
